Titlu Harem
Autor Colin Falconer
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Harem

     Altădată aici era linişte. Altădată i s-ar fi jupuit pielea de pe tălpi celui ce ar fi ridicat vocea mai mult decât o şoaptă în această curte împrejmuită de platani şi castani, sanctuarul Alesului lui Allah pe Pământ, Senior al Seniorilor acestei Lumi, Stăpân al Gâturilor tuturor Oamenilor, Rege al Credincioşilor şi Necredincioşilor, împărat al Răsăritului şi Apusului, Ocrotitor al întregii Omeniri, Spiritul Atotputernic Aducător de linişte pe Pământ. Altădată numai murmurul pajilor şi vizirilor tulbura cerbii păscând şi paradele păunilor din grădini, deoarece afacerile Imperiului ce cuprindea cele Şapte Minuni ale Lumii se desfăşurau în sunete sumbre.

Altădată aici era linişte. Acum, autocare Mercedes trec huruind pe sub Sublima Poartă, pe lângă Biserica Adormirii Sf. Irene şi pe lângă fântâna în care călăii îşi spălau de pe securi după fiecare execuţie. Acum, directori cărunţi şi ieşiţi la pensie din Frankfurt, Chicago şi Osaka, cu aparate Canon atârnate de gât şi cu neveste hlizindu-se ca nişte şcolăriţe, sunt conduşi prin mulţime la Ortakapi de ghizi îmbrăcaţi în blugi, care nici nu remarcă măcar nişele din zidurile înconjurătoare, cândva locuri de odihnă veşnică pentru capetele vizirilor Sultanului. Dincolo de Ortkapi, la câţiva metri de Sala Divanului, există o inscripţie în zidul de piatră pe care se poate citi: „Haremul". Patru matroane bătrâne din Ohio se aranjează sub ea, pentru a se fotografia, în timp ce unul din soţii lor reglează un Minolta.

14650